REGULAMENT
privind
organizarea și desfășurarea
Cupei Cluburilor de Darts
Cupa Cluburilor de Darts – este un concurs mixt , de tip OPEN (poate participa orice sportiv, indiferent de naționalitate , religie , sex , cu respectarea condițiilor prezentului regulament) , pe echipe organizat de Federația Română de Darts.
Data organizării concursului va fi stabilită și anunțată la momentul întocmirii Calendarului Competițional pentru sezonul următor , această dată poate suferi modificări cu maxim 21 zile înainte de organizare.
ATENȚIE ! Înainte cu maxim 5 zile de începerea competiției , toate cluburile participante , au obligația de a înainta către Federația Română de Darts , lista cu echipa/echipele pe care urmează să le înscrie în cadrul competiției (componența nominală pentru fiecare echipă în parte).
La acest concurs pot participa echipe de câte 5 sportivi (4 sportivi principali + 1 sportiv rezervă), o echipă poate avea în componență minim 4 sportivi , cu obligația ca toți componenții unei echipe să fie legitimați la același club sportiv și să își fi achitat taxa de legitimare FRD , iar clubul să fie afiliat Federației Române de Darts.
Un club sportiv poate înscrie în concurs maxim 2 echipe , sportivul de rezervă putând juca în calitate de sportiv principal într-o altă echipă a aceluiași club.
Un sportiv principal nu poate evolua într-o altă echipă , decât dacă a fost anunțat în respectiva echipă ca și sportiv de rezervă.
Sportivul de rezervă poate înlocui un sportiv principal în următoarele cazuri :
- unul dintre sportivii principali nu-și poate continua jocurile (cazuri medicale , orice alte situații apărute pe parcursul disputării jocurilor) ,
- după finalizarea unui joc , dacă un sportiv principal nu dorește să participe la următorul joc. Sportivul principal va putea să revină în echipă doar după terminarea jocului la care a participat sportivul de rezervă.
Formatul jocului va fi : sistem grupe de câte 4 , similar Finalei Campionatului Național.
În cazul înscrierii unui număr de cel mult 8 echipe se vor crea 2 grupe de joc : A și B (4 board-uri de joc). La finalul jocurilor din grupele inițiale , echipa ocupantă a locului 1 din grupa A va concura contra echipei ocupante a locului 2 în grupa B în prima semifinală , iar echipa ocupantă a locului 1 din grupa B va concura contra echipei ocupante a locului 2 în grupa A în cea de-a doua semifinală , învingătoarele urmând a disputa finala.
Dacă se înscriu în concurs între 9 și 16 echipe se vor forma 4 grupe de joc A , B , C și D (8 board-uri de joc) , iar în cazul înscrierii a peste 16 echipe se vor forma 8 grupe de joc A , B , C , D , E , F , G și H (16 board-uri de joc).
În cazul în care avem create 4 grupe de joc (9-16 echipe) , la finalul jocurilor din grupele inițiale , echipele ocupante ale locurilor 1 din grupele A și B , vor fi înscrise în nou formata grupă A pe pozițiile 1 – A1 și 2 – B1 , iar echipele ocupante ale locurilor 2 din grupele A și B , vor fi înscrise în nou formata grupă A pe pozițiile 3 – A2 și 4 – B2 , situația fiind similară și grupelor inițiale C și D , care vor forma noua grupă B. În continuare se va desfășura concursul conform cazului cu 2 grupe de joc.
Sistemul de disputare a jocurilor se copiază și pentru cazul în care avem formate 8 grupe inițiale.
În cazul în care sunt înscrise în concurs un număr de echipe care nu pot fi împărțite în grupe de minim 3 echipe, organizatorii își rezervă dreptul de a modifica sistemul de joc.
Atât meciurile din grupe , cât și semifinalele și finala se vor disputa astfel : fiecare sportiv dintr-o echipă va juca cîte un leg cu fiecare sportiv din echipa oponentă (primul la 8 leg-uri câștigate).
Înainte de începerea fiecărui meci , un reprezentant al echipei va înainta , la masa oficială reprezentantului FRD , lista cu componența nominală a echipei respective pentru jocul ce urmează a avea loc , ulterior , în funcție de ordinea sportivilor înscriși pe liste , urmând să se dispute leg-urile.
Ordinea începerii jocurilor se va face prin aruncare către bull de către un reprezentant a fiecărei echipe (acesta fiind sportivul înscris primul pe lista de joc) , conform regulilor FRD.
Scorul va fi ținut alternativ de reprezentanți din fiecare echipă , primul care va ține scorul fiind un sportiv din echipa care a pierdut aruncarea la bull și care a fost înscris ultimul pe lista cu componența echipei.
La finalul jocurilor , echipa care a câștigat , printr-un reprezentant , va aduce foaia cu rezultatele la masa oficială.
Taxa de participare va fi de 250 lei / echipă.
Fondul de premiere fiind de 1.750 lei , acordându-se premii echipelor astfel : Locul 1 – 750 lei , Locul 2 – 500 lei , Locurile 3 – 250 lei .
De asemenea se vor oferi : echipelor câte o cupă și câte o diplomă pentru ocuparea locurilor 1 , 2 și 3 , precum și medalii pentru fiecare component al echipei ocupante a locurilor 1 , 2 și 3.
Afișul competiției va trebui publicat cu cel puțin 14 zile înaintea începerii competiției , acesta trebuind să conțină toate informațiile necesare privind : locul unde se desfășoară , ora începerii , taxele de participare și premiile acordate , logo-ul FRD, logo-urile partenerilor FRD, a Ministerului Sportului precum și alte informații care se consideră a fi necesare.
Prezentul Regulament va fi afișat pe site-ul oficial al Federației Române de Darts.
Președinte
Comisie Centrală de Competiții
Vicepreședinte Secretar
Comisie Centrală de Competiții Comisie Centrală de Competiții